Man, mulțumit de 2017, anul în care a „explodat”. Singura neîmplinire: „Îmi doream asta!”

Man, mulțumit de 2017, anul în care a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man (19 ani) a marcat în poarta Viitorului, duminică seară, al șaptelea gol al sezonului, ajutându-și echipa să învingă campioana (2-0) și să se apropie la două puncte de liderul CFR.

La finalul meciului, arădeanul a subliniat importanța celor trei puncte și a fost solidar cu Gnohere, care și-a lăsat echipa în inferioritate numerică în minutul 43: „Pot spune că este un cadou frumos de Crăciun. Aveam mare nevoie de aceste trei puncte și ne bucurăm că am reușit să câștigăm. Am întâlnit o echipă puternică, a fost un meci greu pentru noi, în repriza a doua am jucat în zece oameni…Asta e, se mai întâmplă, suntem alături de „Bizon”. Nu știu sigur ce s-a întâmplat”, a spus Man, care nu face diferența între Gnohere și Alibec: „Gnohere ne va lipsi mult, pentru că a marcat meci de meci, dar și Denis Alibec e un jucător foarte bun și îl așteptăm în echipă”.

Pe plan personal, Dennis Man a avut un 2017 de excepție, iar marea dezamăgire e că FCSB nu a terminat anul pe primul loc în Liga 1: „Mereu e loc de mai bine, dar, având în vedere că anul trecut nu am jucat, sunt mulțumit. Îmi doream să terminăm anul pe primul loc, dar acesta este fotbalul și trebuie să-l respectăm”, a transmis Man, la microfonul Digi Sport.
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×